Reţeaua noastră de agenţi de distribuţie este unul dintre bunurile noastre cele mai de preţ şi credem cu tărie în:


Campanii / promoţii de marketing agresive;

Materiale POS inovatoare şi agresive pentru amplificarea spiritului de apartenenţă la o reţea naţională;

Asistenţă periodică acordată echipei de vânzări;

Call Centre disponibil pentru a acorda asistenţă operaţiunilor zilnice;

Creşterea valorii şi a puterii de acţiune a punctelor tradiţionale de distribuţie;

Un management de distribuţie performant, concetrat asupra rentabilităţii şi a loialităţii (distribuitorului şi a consumatorului);

Distribuţia profesionistă a terminalelor, precum şi instruirea iniţială realizată în magazin;

ursuri de instruire periodice;

Analiza şi determinarea frecventă a nivelului de satisfacţie al distribuitorului şi al consumatorului.


Fără costuri adiţionale pentru distribuitor:


Costurile de instalare achitate de către PayUp;

Costurile de comunicare acoperite de către PayUp;

Taxa de închiriere sau de achiziţie a terminalelor acoperită de către PayUp;


Un concept aprobat de către Consumator:


Studii recente, dezvoltate de către PayUp în parteneriat cu o companie de referinţă, au dezvăluit faptul că românii apreciează un serviciu ce are caracteristicile serviciului oferit de PayUp. Viteza, confortul, intervalele orare de acces mai largi şi o reţea de mare întindere (super şi mini market-uri, magazine de legume-fructe, chioşcuri şi alte tipuri de magazine) au fost principalele avantaje menţionate.


Avantajele Consumatorului:


Un mediu primitor şi familiar;

Un serviciu uşor, convenabil, rapid şi de încredere;

Locaţii de plată convenabile aproape de casă;

Intervale orare de acces largi şi flexibile;

Nu se mai pierde timpul la coadă;

Cumpărături simultan cu achitarea facturilor.